Bratul Andromedei - Gib I. Mihaescu

 Acasa, s-a trantit pe patul cu dreve de bronz, terminate in globuri de culoarea si marimea lui Jupiter, privit cu ocularul de 60. N-a avut nevoie de mancare in seara aceea; ca de obicei a apasat ochii cu pumnii stransi. Minunatul caleidoscop al mintii a inceput sa se invarteasca de la sine; si-n decorul multicolor, de miscatoare arabescuri, reincepea sa se deapene, dincolo de retina, in cugetul arzand, firul intrerupt.
  Vestmintele diafane cadeau pe noianul stelutelor, care jucau in jurul imaginii centrale ca fulgii de zapada in lumina globului electric. Se imbinau intr-o hora de triumf, incununand magic trupul alb si zvelt, de care mainile inchipuirii lui se apropiau tremuratoare, ca mainile de avar batran spre comoara, apoi deodata se repezeau tinere si elastice ca sa apuce...
  „...Neantul!" glumi el si lacramile il podidira de fericire. Neantul acela groaznic, rece si negru ca spatiile, ingrozitor de razletite de zona luminii galactice; teribila senzatie umeda si muceda a realitatii ranjitoare, care ia locul visului, tocmai cand acesta a atins culmile frumusetii... Huruitoarea daramare a mintii, cand rotile incepeau, una cate una, sa se opreasca...