Cronos autodevorandu-se, Vol. 4, Angoasa putrefactiei - Dumitru Popescu

Logica, destul de contorsionata la prima vedere, dar simpla in esenta ei, este urmatoarea: spre deosebire de beneficiara privilegiilor de clasa ale comunismului, muncitorimea – care nu s-a sfiit sa arunce la canal si copilul, odata cu apa murdara din copaie – noi, militantii, identificati conceptual si afectiv cu telurile majore benefice ale sistemului, de dragul copilului sovaiam sa rasturnam zoaiele.
Si mai exista o motivatie a blocajului nostru, tot atat, daca nu si mai grava. In sabotarea si debarcarea lui Ceausescu ne-am fi intalnit, cot la cot, uniti de o fatalitate detestabila, capatand aspectul fraternitatii, cu URSS. Cine putea risca dintre noi o asemenea alianta? Intre cele doua tabere, il preferam totusi pe batranul, grosolanul, decrepitul fost animator al spiritului national romanesc, candva neinfricat adversar al bolsevicilor ce ne amenintasera fiinta nationala.
Mai existau pilde, in istoria noastra, de tradare a domnitorului autonom prin pactizare cu puterea straina care ne voia pasalac, gubernie, land. Bine ne venea noua sa reeditam acele pagini rusinoase ale trecutului?
Fosti cavaleri ai turnirurilor, devenisem majordomi famelici si muti ai unui rege isteric, meschin si ratacit. Candva, el stiuse sa adune glorie, revarsand-o asupra intregii tari; acum, lovit de autism si neghiobie, ne condamna pe toti la decadenta.